Clipe vesele la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti cu doi şoferi beţi
7.February.2008 – 9:59 pmCei doi tineri erau băuţi bine, au condus pe rând aceeaşi maşină şi au provocat, în numai 10 minute, două accidente. Un taximetrist şi un poliţist s-au ales cu autoturismele lovite.
Agenţii de la secţie au fost nevoiţi să desluşească nişte declaraţii inedite şi să urmărească un spectacol de karate dat de suspecţi.
După o beţie ca între prieteni şi o aventură cu poliţia rutieră, tinerii s-au ales cu permisele suspendate şi cu dosare de cercetare pentru conducerea în stare de ebrietate.
Best of “Şoferi prinşi beţi la volan”
Dincolo de pericolul pe care îl reprezintă, conducând în stare de ebrietate şi riscând astfel viaţa lor şi a altora, şoferii prinşi beţi la volan oferă aproape de fiecare dată scene memorabile.
Odată traşi pe dreapta de poliţişti, ei se jură că n-au consumat deloc alcool. După insistenţele oamenilor legii, ei admit deja clasicul “o bere, maxim două”.
Dacă unii dintre şoferii prinşi beţi la volan îşi recunosc faptele şi le povestesc cu lux de amănunte, alţii nu recunosc nici în ruptul capului că ei au condus maşina. Mai mult, încep să ameninţe şi încearcă să agreseze pe toată lumea, de la ziarişti şi până la poliţişti.
Cine sunt şoferii care nu respectă regula “Nu te urca la volan dacă ai băut”? Sunt şi oameni obişnuiţi, dar parcă sunt tot mai multe persoane care cred că legea nu-i poate atinge din cauza funcţiei. Grav este că printre aceste persoane se numără poliţişti şi chiar judecători, adică oameni care ar trebui să aplice legea şi nu să o ignore.
Deşi un şofer prins beat la volan rămâne automat fără permis pentru trei luni şi riscă puşcăria dacă alcoolemia depăşeşte 0,8 grame/litru, aceste pedepse nu mai sperie aproape pe nimeni.


3 Responses to “Clipe vesele la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti cu doi şoferi beţi”
Nu este deloc vesel ! Este chiar infiorator ! Anterior adoptarii actualului Cod Rutier, prin posibilitatile mele am intervenit la Parlament pentru introducerea pedepsei penale pentru: “infractiunea de punere in pericol a vietii si integritatii personale a pietonilor si a celorlalti participanti la trafic”, fapta care sa fie pedepsita exemplar, nu numai cu o pedeapsa consistenta privativa de libertate, dar si cu aceea suplimentara de interdictie pe viata de a mai conduce un autoturism ;i care sa pedepseasca astfel: conducerea sub influenta alcoolului sau a drogurilor, ca si maniera extrem de periculoasa de conducere cu viteza excesiva, peste o anumita limita, prin manevre riscante ori de nesupunere la semnalul de oprire al agentilor de circulatie.
Eu am permis de conducere din anul 1970 si am condus nu numai prin Romania, dar si prin aproape toata Europa si America respectand intotdeauna regulile de circulatie, asa cum o voi face in mod constant pana cand nu voi mai putea sa sofez. Este inadmisibil ca un dement sa-si poata aroga dreptul de a-i pune in primejdie pe cei din jur fara ca legea sa-l pedepseasca asa cum i se cuvine pentru fapta sa !
In America, cel care conduce un autoturism este asimilat purtatorului de arma letala considerandu-se in mod cat se poate de just ca, aflata in mana unui descreierat, masina poate produce pagube imense, inclusiv pierderea de vieti omenesti.
Va propun ca sa organizati o campanie de strangere de semnaturi pentru completarea in acest mod a actualului Cod rutier avandu-se in vedere ca, fara o asemenea masura drastica dar extrem de necesara ordinea nu va putea fi instaurata iar de eficienta politiei nici nu se va mai putea discuta.
Cu tot respectul,
Constantin Stefan Selaru
By Selaru Constantin Stefan on Mar 5, 2008
Domnule Selaru Constantin Stefan, aveti mare dreptate … nu este vesel deloc. In privinta titlului, am mai spus, stirile sunt preluate. Ar fi foarte corect sa se aplice sanctiunea penala pentru cei ce conduc in stare de ebrietate. Ideea despre campania de strangere de semnaturi este foare interesanta si cred ca ar fi destula lume care ar semna o petitie. Ramane de discutat o asemenea campanie. Cred ca in cel mai scurt timp se va efectua. Va multumim pentru opinia dumneavoastra,
Cu respect,
echipa ISU punct RO
By Cosmin on Mar 6, 2008
Eu sunt de parere ca o mare partedin vina o au si instructorii auto.Circulam intr-o zi pe soseaua Colentina si la 50-60 de metri in fata mea iese o masina de SCOALA de pe una din stradutele laturalnice <condusa bineinteles de elev> fara ca macar sa incetineasca si sa se asigure si inscriindu-se direct pe a 2-a banda de mers.Cand l-am prins din urma la semafor l-am intrebat pe instructor daca asa prevede legea sa fie instruiti elevii sa conduca,iar raspunsul lui,cu toate ca imi putea fi tata,m-a lasat perplex. Citez: Du-te in p…. ma-tii,si culmea ,eram si cu mama in masina!!!!Mare noroc a avut ca eram cu mama pentru ca altfel el ajungea in spital iar eu probabil la stiri!Domnilor colegi,mai verificati-i si pe instructorii auto, daca nu la vedere macar sub acoperire.Va garantez ca veti avea mari surprize si foarte multi dintre ei vor ramane fara locurile de munca,lucru care se va vedea in numarul de accidente care , consider eu , ca va scadea, atata timp cat instructorii vor fi bine pregatiti si isi vor face constiincios datoria,adica sa ii invete pe oameni sa conduca in siguranta!
By Roland Merisan on Jun 12, 2009