Apele fac ravagii în judeţul Arad
9.March.2008 – 11:10 pmCrişul Alb a depăşit cota de inundaţii, drumuri au devenit impracticabile, sute de hectare de teren sunt sub ape.
Arad – Crişul Alb şi-a făcut de cap în judeţ din pricina ploilor abundente din ultimele zile. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a instituit, în fapt, codul portocaliu pentru depăşirea cotelor de inundaţie, pe râurile Crişul Alb şi Sartiş, cod care a intrat în vigoare de sâmbătă, de la ora 17.00, şi a fost prelungit până luni, la ora 14.00.
Problemele în judeţul Arad au început încă de sâmbătă, când, potrivit purtătorului de cuvânt alInspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, locotenent Sorina Ambruş, pe Crişul Alb, Valea Sartiş (comuna Craiva), cota de pericol a fost depăşită cu 40 cm. Au fost inundate 20 de hectare de teren arabil şi cinci hectare de păşune. Apele s-au apropiat de prima casă, însă, din fericire, nu au fost afectate gospodăriile oamenilor. Tot sâmbătă, la Gurahonţ, Crişul depăşise, în jurul orei 17.00, cota de atenţie cu 14 cm, iar la Beliu a fost atinsă cota de atenţie.
Ieri, însă, Crişul depăşise deja la Gurahonţ cota de inundaţii cu 62 de centrimetri şi era în continuare în creştere. Pe Valea Mare, la Târnova, sâmbătă, cota de inundaţii fusese depăşită cu 50 de centimetri.
![]()
Drumuri impracticabile
Două drumuri judeţene au devenit impracticabile de sâmbătă şi aşa au rămas şi duminică. Locotenent Sorina Ambruş, purtător de cuvânt ISU Arad, ne-a declarat, faptul că pe drumul judeţean 708 Dieci-Revetiş apa este de 35 de centimetri, drumul devenind impracticabil.
O situaţie similară este întâlnită pe acelaşi drum între localităţile Revetiş- Crogna, impracticabil de tot pe o porţiune de doi km! La Dieci, 200 de hectare de teren agricol sunt sub ape, iar o curte e parţial inundată.
În plus, Crişul era, duminică, în continuare în creştere pe Valea Cigherului. În noaptea de sâmbătă pe duminică, un alt drum, cel care face legătură între localităţile Vasile Goldiş şi Crişul Alb a fost inundat pe o porţiune de 100 de metri, maşinile neputând trece prin zonă.
Duminică la amiază drumul era deja practicabil, dar se trecea cu dificultate pe acolo. Duminică după-masa, ploile aduceau alte veşti triste: drumul judeţean 792 E era acoperit cu o lamă de apă de 10-15 cm, la Almaş erau inundate 400 de hectare de teren, iar la Hălmagiu alte 200. Iar apele erau în creştere.
Inundaţii în municipiu
Nici municipiul nu a scăpat de inundaţii. Zona cea mai afectată s-a dovedit a fi tot Aradul Nou. Imobilul nr. 142 de pe Calea Timişorii a avut de suferit după ce apa a ajuns pe trotuare şi în grădină, stratul de apă fiind de 40 de centimetri.
Locuitorii zonei susţin că inundaţiile din acest cartier se datorează reţelei de canalizare care nu face faţă cantităţilor mari de apă.
DN7 blocat pe un sens
Tot ploile abundante se fac vinovate şi de blocarea drumului naţional 7, Arad-Deva. Un copac, cel mai probabil putred, s-a prăbuşit dumunică pe carosabil, în zona localităţii Săvârşin, blocând circulaţia pe sensul de mers spre Deva.
Sursa: www.aradon.ro


One Response to “Apele fac ravagii în judeţul Arad”
farcasiu ii inundat de prostie
By Ady on Jan 2, 2010